Jurnal de lecturã (41)

ROŞU DE RUBIN – Culorile dragostei, volumul 1
de Kerstin Gier

Carte primită în 2011 de la librăria online Libris.

Rezumat: Gwendolyn Sheperd în vârsta de șaisprezece ani are o viaţă aproape normală, mai puțin partea cu moștenirea genei de-a călători în timp. Charlotte, verișoara ei se așteapta în orice moment să facă saltul în trecut, dar aparent Gwendolyn moștenește gena. După trei salturi necontrolate în timp, îi mărturisește mamei sale și este dusă la Temple – cartierul general al Gardienilor, cei care supraveghează salturile în timp și cronograful, cu ajutorul căruia se călătorește.

Grace, mama lui Gwen a ascuns faptul că fiica ei s-a născut în aceiași zi cu Charlotte, sperând că nu va moșteni gena. După ce adevărul iese la iveală, Gwen este trimisă în trecut alături de Gideon de Villiers, cel de-al unsprezecelea călător în timp (unul foarte arogant) pentru a-l cunoaște pe Contele de Saint-Germain, fondator al Lojei Gardienilor. Contele este un om foarte periculos și misterios, iar Gwen este prinsă într-o nouă viata pe care nu și-o dorește alături de niște oameni aroganți, care țin secret de ea orice informație, deoarece Paul și Lucy, cei doi călători în timp care au furat primul cronograf, au fost ajutați de mama lui Gwendolyn să fugă de Gardieni, ceea ce face ca în ochii membrilor a Lojei, Gwen să fie considerată spionul lui Lucy și  Paul. 

PUNCTAJ: 4/5

Părerea mea: Prima dată când am citit cartea, am terminat-o în patru ore, dar acum recitind-o a mers mai greu lecturarea ei. Inițial i-am acordat cărții punctaj maxim, dar acum i-am scăzut un punct pentru că au fost mici aspecte care m-au deranjat. Cartea este interesantă și prezintă ceva diferit, dar toată treaba cu călătoritul în trecut te face atât de confuz și acțiunea este foarte greu de rezumat! Acțiunea e destul de putină, dar explicațiile – oh, vai! – multe mai sunt. Cronograf, gardieni, Loja, Contele de Saint-Germain, furtul cronografului, harul corbului? Mai bine să aflați singuri ce înseamnă. Sper că nu v-a derutat rezumatul meu. 😀
În alta ordine de idei, mi-a plăcut foarte mult cartea, are replici amuzante, un subiect diferit și personaje cu personalități total diferite de ce am întâlnit până acum. De-abia aștept  să văd în martie 2013 filmul. 🙂

Comandă cartea de la Libris sau Litera.

Îţi place recenzia mea? Comment, like, share sau subscribe! ©

Anunțuri

24 de gânduri despre „Jurnal de lecturã (41)

  1. Cartea este foarte frumoasa, mie mi-a placut foarte mult, am devorat-o in cateva ore, dar ai dreptate, la unele lucruri ajungi sa fii confuz din cauza calatoriilor in timp si a tuturor detaliilor care nu sunt explicate prea bine 😀

  2. Pingback: Jurnal de lecturã (42) « Daniella

  3. Pingback: Jurnal de lectură (46) « Daniella

  4. Vai, mulțumesc mult! M-a ajutat foarte mult articolul tău pentru că voiam să-mi cumpăr cartea și aveam nevoie de o părere sinceră despre ea. Continuă ceea ce faci că faci bine! 🙂 o seară faină să ai!

  5. Wow, chiar vreau sa citesc cartea asta. Adica prima oara cand am vazut-o mi-am zis : „Mama ce coperta frumoasa, dar poate e alta carte despre o tipa si un tip intr-o perioada istorica, cu o poveste de dragoste.” Acum strang bani pentru ea din cauza recenziei tale :)). Felicitari pentru blog! 😀

  6. Pingback: Poze de la premiera filmului Rubinrot (Roşu de rubin) | Daniella

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s