Jurnal de lectură (76)

ŞCOALA S-A TERMINAT… PE VECI! – volumul 2, seria Maximum Ride
de James Patterson

Cop-Maximum-Ride-2_
Exemplar sponsorizat de editura Leda.
Comandă cartea.

Rezumat:

Aventurile lui Max și stolul ei continuă după dificila evadare din laboratorul în care au fost crescuți și peripețiile periculoase prin care au trecut, bineînțeles, cu Eliminatorii și „halatele albe” pe urmele lor. Atunci când Fang este grav rănit într-o luptă împotriva lui Ari, conducătorul Eliminatorilor, Max este nevoită să ia o decizie riscantă și să-i asigure lui Fang o îngrijire medicală profesionistă. Rar se întâmplă să întâlnești pe holurile unui spital, sase copii înaripați, nu? Dar cel mai neașteptat pentru stol, este modul în care se desfășoară întâlnirea cu agentul FBI Anne Walker, care le propune să locuiască împreună cu ea și le promite îngrijirea necesară unor copii: o casă adevărată, mâncare din belșug, afecțiune maternă, oportunitatea de a merge la școală și de a avea prieteni, adică o viaţă normală. O ofertă de nerefuzat, pe care o acceptă în final, în ciuda instinctului rău-prevestitor al lui Max. În timp ce copiii se bucură de comfortul oferit de Anne și se acomodează vieții obișnuite, Max și Fang își joacă rolul de elevi normali ziua (Fang, poate prea își intră în rol cu acea roșcată, dacă o întrebați pe Max) și noaptea sunt în căutarea părinților biologici. Totul bine și prea frumos ca să fie adevărat, pentru că Ari ii are sub supraveghere continuă și este doar o chestiune de timp până ce îi va ataca. Când visul perfect în care au trăit cei şase copii-păsări se spulberă, este datoria lui Max să-și conducă stolul cu mult curaj prin acel coșmar plin de pericole și secrete, iar de această dată, lupta pentru protejarea stolului este mai dificilă decât se așteaptă ea.

PUNCTAJ: 4/5

Părerea mea:

Trebuie să recunosc că primul volum mi-a plăcut mai mult, mi s-a părut mai antrenant, acțiunea a fost mai alertă, dar asta nu înseamnă că al doilea volum a scăzut din genialitatea seriei. 😀
În acest volum, cel mai mult mi-au plăcut momentele dintre Max și Fang, toată tensiunea dintre ei, inclusă subtil cu tente de gelozie. Cu siguranță în următoarele volume vom avea ceva scene mai romantice. Max se confruntă cu un conflict interior destul de puternic. Își descoperă o nouă abilitate, dar în același timp îi este dezvăluită o latură a sa întunecată, despre care nu știe cât de reală este. Vocea din capul ei o face și mai confuză despre destinul ei de-a salva lumea. Poziția ei de lider al stolului pare amenințată de autoritatea maternă a lui Anne. Câteva capitole sunt povestite din perspectiva lui Ari, astfel cititorul îi poate afla gândurile și sentimentele revoltătoare împotriva stolului, în special Max. Pe parcursul poveştii ne este prezentat un nou personaj, pe care vă las să-l descoperiți citind cartea. Mi-a plăcut ideea de a prezenta modul în care ar decurge viețile celor şase, dacă ar fi niște copii obișnuiți. Şi era cam monotonă viaţa de elev, Iggy și Gazzy îmi împărtășesc părerea. 😆 Max, Fang și Nudge îmi plac cel mai mult dintre personaje, dar mi-ar plăcea ocazional să fie și Iggy în centrul atenției, nu doar Angel, care mă enervează. Nu mi se pare corect că ea primește mereu ce își dorește și ceilalți din stol trebuie să renunțe la dorințele lor. Gazzy, de multe ori pare de umplutură în poveste… e la fel de enervant ca sora lui. Oricum, seria e extraordinară și după sinopsurile volumelor viitoare, de-abia aștept să citesc despre noile aventuri ale stolului.

Alte recenzii: volumul 1

Anunțuri

12 gânduri despre „Jurnal de lectură (76)

  1. Am citit amandoua volumele! Mi-au placut(nu asa cum ma asteptam) si astept cu nerabdare continuarea! Ar merge mai bine ca film cred ca ar fi mai interesant!Sti cumva cate parti mai sunt? Sau cand vor mai aparea noi volume,la noi?

      • Este asa de greu sa auzi ca o serie are 8 volume si mai ai mult de asteptat pana o sa le citesti pe toate,sunt asa de curioasa sa vad ce se mai intampla! Ma bucur sa aud ca va fi ecranizata seria,sunt curioasa sa vad cine o sa ii interpreteze pe Iggy si Gazzy(sunt cei mai tari cu bombele lor)!

      • Pai toti cititorii au de asteptat mai mult sau mai putin publicarea unei serii intregi, indiferent de tara in care se afla. Cat despre curiozitate, eu mi-o „imblanzesc” citind alte carti. 🙂
        Sunt foarte amuzante bombele lor, mai ales modul in care isi iese din minti directorul scolii. 😆

  2. wow..pana cititm noi toate cele 8 volume…sper sa nu fie peste patru ani, daca se va mentine ritmul asta…primul volum m-as usrprins palcut, m-au amuzat replicile lor, erau tare draguti..sper sa citesc curand vol.2, il am deocamdata e-book si nu ma atrage ideea de a-l citi la calculaor poate peste vreo luna cand imi voi lua tableta

    • Of, tehnologia asta! Cand aud pe toata lumea ca are cartea sub forma de ebook… ce sa mai zic. Trebuie Leda sa publice carti si in format ebook cat mai repede altfel raman fara clienti din moment ce toti prefera un ebook gratuit, decat o carte tiparita costisitoare…

      • nu-mi place e-book, niciodata nu voi prefera o carte reala uneia virtuala…sa mangai coperta, sa dau paginile…e alta placere sa tii o carte in maini decat o tableta sau un reader…

  3. Pingback: Maximum Ride: Salvarea lumii si alte sporturi extreme (volumul 3) | Daniella

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s