În curând la editura Trei

JURNALUL UNUI ADOLESCENT TIMID de Stephen Chbosky

Traducere: Constantin Dumitru-Palcus

Jurnalul unui adolescent timid - Stephen ChboksySă stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme cand trebuie să intri în ring.
Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.
Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime.
Prins între dorinţa de a-şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat „melodia perfectă“ a unei „călătorii perfecte“ în care „să se simtă infinit“.

„JURNALUL UNUI ADOLESCENT TIMID a făcut senzaţie la apariţie, dobândind statutul de carte-cult, vânată asiduu de adolescenţi.” – The New York Times

„O poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ. Reflecţiile lui Charlie asupra vieţii, dragostei şi prieteniei sunt profunde şi înduioşătoare, iar vocea narativă are o muzicalitate aparte.” – USA Today

***

SUB ACEEAŞI STEA de John Green

Traducere: Shauki Al-Gareeb

Sub aceeasi stea - John GreenÎşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?
Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că, de când se ştie, a fost „în fază terminală“.
Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

„SUB ACEEAŞI STEA este un amestec de melancolie, duioşie, înţelepciune şi umor.” – The New York Times

„Povestea de iubire dintre Hazel şi Augustus este cu atât mai reală, cu cât este condamnată încă de la început. Curajul şi seninătatea de care dau dovadă sunt o lecţie de viaţă dintre cele mai impresionante. ” – Entertainment Weekly

John Green s-a născut la 24 august 1977. Pentru romanul său de debut, Looking for Alaska, a fost recompensat cu Michael L. Printz Award (2006). Cea mai recentă carte a sa, Sub aceeași stea, a ocupat prima poziţie pe lista de bestselleruri a publicaţiei The New York Times.

***

STARTERS de Lissa Price

Traducere: Mihai-Dan Pavelescu

Starters - Lissa PriceO fată trebuie să facă o alegere cumplită.
Părinţii ei? Morţi.
Fratele ei? Bolnav.
Salvarea? Este posibilă… Cu preţul de a fi altcineva!
În cine poate să aibă încredere?
În nimeni.
Bine aţi venit într-un Los Angeles al viitorului!
Un război biologic a decimat polulaţia de vârstă medie. Au supravieţuit doar cei care apucaseră să fie vaccinaţi: tinerii şi bătrânii.
Callie, în vârstă de şaisprezece ani, descoperă Banca de Corpuri unde adolescenţii îşi închiriază trupurile adulţilor înstariţi ce îşi permit luxul de a redeveni tineri.
Dar neurochipul ei funcţionează greşit, iar Callie ajunge să afle lucruri pe care nu trebuia să le ştie şi ia cunoştinţă de planul diabolic al Băncii de Corpuri…

„Fanii seriei JOCURILE FOAMEI vor îndrăgi acest roman.” – Kami Garcia, co-autoarea seriei Cronicile Casterilor

„Îmbinând literatura science-fiction cu o viziune distopică asupra viitorului, STARTERS reprezintă un debut de senzaţie, în care miza e tot mai mare pe măsură ce suspansul creşte.” – The Los Angeles Times

Anunțuri

Un gând despre „În curând la editura Trei

  1. Claaaaaaaaaaaar trebuie sa imi cumpar Jurnalul unui adolescent timid!C-l-a-r.orice ar fi.Si The fault in our stars:o3.Mult prea multe idei bune despre cartile astea 2.Nu ca Starters ar suna rau dar nu imi ajung bani=))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s