Maximum Ride: Salvarea lumii si alte sporturi extreme (volumul 3)

OMG!OMG!OMG! yaaaaay!!! 😮 Chiar dacă lumea o să spună că sunt prea „mare” ca să-mi placă seria Maximum Ride, o ador nespus de mult. Ce bine că apare volumul trei! Primele două volume mi-au oferit o lectură palpitantă și consistentă. E o serie diferită de tipicile creații YA, vă recomand să-i dați o șansă. 😀

Se apropie sfârşitul lumii… sau încă nu?

SALVAREA LUMII ŞI ALTE SPORTURI EXTREME, volumul 3 din seria MAXIMUM RIDE, de James Patterson

salvarea lumiiMax, Fang, Nudge, Iggy, Gasman şi Angel ─ şi, bineînţeles, câinele vorbitor Total ─ au fost capturaţi din nou de către Şcoală. Aceasta însă nu mai e interesată de experienţele făcute pe copii, căci oamenii de ştiinţă au decis că este vremea să îi „retragă” definitiv pe hibrizii umano-aviari, în favoarea unei noi generaţii de mutanţi.

Înscrişi şi ei pe lista de exterminare de către oamenii de ştiinţă care i-au creat, Max şi gaşca ei ─ toţi deţinători de ADN aviar şi aripi funcţionale ─ descoperă că Şcoala este doar o mică parte dintr-o mare corporaţie multinaţională malefică numită Itex, care are ca scop eliminarea a jumătate din populaţia lumii. Doar câţiva au fost aleşi de către Itex pentru a supravieţui, şi aceştia sunt meniţi a crea o utopie pe planeta rămasă mult mai goală.

Când Max realizează însă că a fost creată pentru a salva lumea, ea hotărăşte că a venit momentul să-şi urmeze destinul şi să-şi asume rolul de salvatoare a omenirii ─ să înfrunte, alături de stolul ei, inamicul suprem şi să oprească implementarea Re-Evoluţiei, sinistrul experiment eugenic.

La fel ca şi celelalte două volume anterioare, Salvarea lumi şi alte sporturi extreme este o aventură uluitoare, plină de acţiune, comedie şi dramă, răsturnări de situaţie, întâlniri neaşteptate şi momente neprevăzute, dragoste, descoperiri formidabile şi lupte pe viaţă şi pe moarte. Într-un cuvânt, o lectură fascinantă, ca o cursă într-un montagne-russe, ce te lasă cu răsuflarea tăiată.

„Patterson ştie unde sunt ascunse cele mai tainice temeri ale noastre… Nimic nu-i poate opri imaginaţia.” ─ New York Times

„Capitole scurte, pline de acţiune, al căror sfârşit îţi taie mereu răsuflarea; răsturnări de situaţie pe fiecare pagină… Adrenalină din belşug.” ─ Kirkus

Recenzie volumul 1 | volumul 2

FEBRA NEAGRĂ de Karen Marie Moning – din 18 septembrie

Volumul 1 din seria MACKAYLA LANE
BESTSELLER NEW YORK TIMES

Febra-neagraFilozofia mea de viaţă se poate rezuma în câteva cuvinte: o zi bună este una în care nu încearcă nimeni să mă ucidă.

Vă mărturisesc că nu am avut prea multe astfel de zile de la o vreme încoace.

Când MacKayla află că sora ei Alina a fost ucisă în Irlanda ─ după ce i-a lăsat un mesaj criptic pe telefon ─, decide să plece la Dublin în căutarea unor răspunsuri.

Dar încercarea de a-l descoperi pe asasinul Alinei o atrage într-o lume de umbre în care nimic nu e ceea ce pare, unde binele şi răul poartă aceeaşi mască seducătoare. Curând, MacKayla trebuie să facă faţă unei provocări majore: să rămână în viaţă şi să înveţe să mânuiască o putere pe care nu ştia că o deţine ─ o putere care îi îngăduie să vadă dincolo de lumea oamenilor, în periculosul tărâm locuit de Fae…

Pe măsură ce pătrunde în enigma morţii surorii ei, iar graniţa între lumi începe să se năruie, adevărata misiune a lui Mac devine tot mai clară: trebuie să găsească misterioasa Sinsar Dubh ─ Cartea Neagră, un manuscris vechi de milioane de ani care conţine între paginile sale încifrate cea mai primejdioasă dintre vrăji ─, căci cel care pune primul mâna pe ea va deţine controlul total asupra celor două lumi.

Cartea are 384 pagini, formatul 10.5 x 17,5 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 39,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

PRECOMANDĂ CARTEA!

 

FETE STRĂLUCITOARE de Lauren Beukes – din 13 septembrie

UN NOU GEN DE THRILLER – O AUTOARE ORIGINALĂ

Fete-stralucitoareCEEA CE NU TE OMOARĂ TE FACE MAI PUTERNIC

Una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2013

Sunday Times Top 10 Bestseller

În Chicago, în perioada Marii Crize, Harper Curtis găseşte cheia unei case care îi permite să călătorească în timp. Dar curând descoperă că acest privilegiu are şi un preţ. Trebuie să le ucidă la momentul potrivit pe „fetele strălucitoare”: acele tinere excepţionale, cu un potenţial extraordinar, pe care la caută în călătoriile lui prin timp. Harper le vizitează în diferite perioade ale vieţii lor, marcându-le destinul şi lăsând lângă cadavrele acestora câte un obiect misterios, până când, în 1989, una dintre victime, Kirby Mazrachi, supravieţuieşte şi porneşte în urmărirea lui.
Hotărâtă să-l găsească pe ucigaş pentru a-l da pe mâinile justiţiei, Kirby ajunge să lucreze la Chicago Sun-Times alături de Dan Velasquez, un reporter care s-a ocupat în trecut de cazuri de omucidere. Pas cu pas, această fată strălucitoare se apropie de confruntarea finală şi de imposibilul adevăr…

În mai 2013, s-a anunţat că drepturile pentru televiziune au fost achiziţionate de MRC şi Appian Way, compania de producţie a lui Leonardo DiCaprio.

Cartea are 416 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 39,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

Trailer-ul cărții:

PRECOMANDĂ CARTEA!