Jurnal de lectură (85)

DOUĂ ADEVĂRURI ȘI O MINCIUNĂ – seria Jocul minciunii, volumul 3
de Sara Shepard

Doua_adevaruri_si_o_minciunaInformaţii:
Editura: LEDA
Titlu original: Two Truths and a Lie
Coperta: cartonată
Nr. pagini: 288
Preţ: 39.90 lei

Comandă cartea.

Descrierea oficială:

CUM TE-AI SIMŢI DACĂ ÎNTREAGA TA VIAŢĂ AR FI O MINCIUNĂ?

CE-AI FACE DACĂ N-AI ŞTI ÎN CINE SĂ AI ÎNCREDERE?

CÂT DE ADÂNC AI SĂPA CA SĂ DESCOPERI ADEVĂRUL?

Povestea Emmei şi a lui Sutton a ajuns la runda a treia, cu un nou slalom printre indicii şi piste false. De data aceasta, în rolul de suspect al zilei se află Thayer, fratele fugar al prietenei lor Madeline. Acesta a dispărut înaintea lui Sutton, şi umblă vorba că cei doi erau implicaţi în nişte ltreburi dubioase. Dar acum Thayer a reapărut – viu şi nevătămat! – , iar Emma are o sarcină grea: să-şi dea seama dacă el e doar un iubit care suferă, sau un fost iubit care se pregăteşte să dezvăluie secretul Emmei, punând astfel capăt periculosului ei joc.

Cel de-al treilea capitol din Jocul Minciunii adânceşte misterul, în acelaşi timp dezvăluind ceva mai mult din amintirile lui Sutton, pe măsură ce Emma descoperă alte şi alte indicii. Şi devine clar că deşi Thayer este marele suspect pe lista Emmei, el reprezintă şi marea dragoste a lui Sutton.

Din nou avem de-a face cu o mulţime de drame şi mistere ─ de la ciudata legătură între gemene, inimi frânte şi secrete tulburătoare, până la farse din Jocul Minciunii, vizite la închisoare, rivalitate între surori, întâlniri romantice pe terenul de tenis, petreceri şi probleme de familie.

Pe scurt, SUSPANS şi ADRENALINĂ! ADEVĂR SAU MINCIUNĂ?

Cartea mi-a fost oferită de editura Leda.

Părerea mea:

tlg

A fost ok. Nu e niciun secret că nu mă dau în vânt după această serie. De ce? Pentru că e previzibilă și pe deasupra scrisă într-un mod pueril. Serios, și eu scriu mai bine. Primele două volume au fost epic fail. Nu că acesta ar fi extraordinar, dar să spunem că l-am „digerat” mai bine, în sensul că l-am citit mai repede decât mă așteptam și chiar dacă nu mi-a trezit interesul, măcar nu m-a plictisit. Evident, nu vă așteptați de la mine să vă rezum în câteva propoziții acțiunea cărții pentru că habar n-am ce s-a întâmplat. După cum spune și sinopsisul cărții, există un nou posibil suspect: Thayer. Bineînțeles, replicile lui Thayer sunt în aşa fel scrise încât acesta pare criminalul, iar mereu este plasat la timpul și la locul nepotrivit. Foarte inteligent, nu-i aşa? Nu e deloc „bătător la ochi”. Prietenele lui Sutton/Emma sunt niște sclifosite, sincer. Da, știu că e doar ficțiune, dar nu mi se pare normal că poliţia nu este informată despre moartea lui Sutton și adulții nu acționează, fiind foarte conștienți de răutățile pe care le produc copiii lor. Tot acest amalgam de secrete și minciuni e de prost gust și mesajul cărții ar putea fi interpretat greșit de cititorii cu vârste mai mici: să minți e „cool”. Nu știu, pe mine pur și simplu nu m-a convins Sara Shepard. Sunt prea multe găuri în logica narațiunii, care fac greu de crezut povestea. Totuşi, seria ei precedentă „Micuțele mincinoase” e cât de cât mai bine scrisă. Sper ca volumele viitoare să fie mai interesante. Serialul a fost mult mai bun, păcat că a fost anulat.

Alte recenzii: volumul 1 | volumul 2

PUNCTAJ: 2.5/5

Jurnal de lectură (84)

SĂRUTUL MORȚII – seria Vampirii din Morganville, volumul 8
 de Rachel Caine

cop-vm8_sarutul-mortii

Informaţii:
Editura: LEDA
Titlu original: Kiss of Death
Coperta: cartonată
Nr. pagini: 384
Preţ: 44.90 lei

Comandă cartea.

Descrierea oficială:

SĂ PLECI DIN MORGANVILLE, TEXAS, N-A FOST NICIODATĂ UŞOR.

SĂ TRĂIEŞTI ÎN ALTĂ PARTE POATE FI IMPOSIBIL.

Vampirul Michael Glass tocmai primeşte apelul telefonic pe care-l aşteptase de multă vreme. Muzica lui a atras atenţia unui renumit producător muzical din Dallas, care vrea să-i înregistreze un disc demo şi să îi organizeze câteva concerte… ceea ce înseamnă că Michael va trebui să pătrundă în lumea oamenilor.
Însă nu va călători singur. Îl vor însoţi în primul rând prietenii săi umani – rebela Eve, deseori neînţeleasa Claire şi curajosul Shane.
Alături de ei va fi prezent, în calitate de escortă, vampirul Oliver, nemuritoare mână forte. Cu un astfel de grup, totul se poate transforma însă într-o excursie de coşmar.
Şi, într-adevăr, aventura care-i aşteaptă se dovedeşte mai periculoasă decât orice închipuire. Captivi în orăşelul Blacke, alături de oameni care-i urăsc şi un sălbatic grup de vampiri nomazi, dornici să-şi ofere un ospăţ scăldat în sânge, Michael şi prietenii săi riscă să nu mai ajungă în Dallas la timp… sau chiar niciodată.

Cartea mi-a fost oferită de editura Leda.

Părerea mea:
mv7_kiss_of_death_april2010Nu știu de ce, primele volume din serie nu mi s-au părut deloc captivante. Se insista prea mult pe aceeași temă în atâtea volume *mi se părea mie*. Pur și simplu nu mă conectam cu personajele, nu simțeam suspansul pe care cărțile îl ofereau. Dar începând cu volumul 7, ceva s-a schimbat. Fără să fiu conștientă, am început să îndrăgesc seria. Îmi place la nebunie. Şi trebuie să îi recunosc meritul autoarei, pentru că după 8 volume, seria nu plictisește sau dezamăgește absolut deloc. Spre exemplu, seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris care în total are 13 volume, de la volumul 3 încolo a început să mă plictisească de moarte. Volumul 4 l-am citit în şase luni. 😀 Revenind la cartea de faţă, Sărutul morții este o lectură foarte palpitantă. De la începutul romanului, cei patru prieteni dau numai de necazuri *ca de obicei*. Apreciez că fiecare are o personalitate unică, iar în fiecare volum dau dovadă de curaj și loialitate. Eve, personajul meu preferat, suferă cel mai mult dintre cei patru în acest volum, spre exemplu relația ei cu Michael amenință să se sfârșească. Claire și Shane sunt veșnicul cuplu îndrăgostit, iar Michael are numai de alegeri dificile de luat. Aş putea spune că punctul forte al volumului este latura diferită, mai blândă într-o oarecare măsură, a lui Oliver, bătrânul vampir, pe care cititorul are ocazia să o descopere pe parcursul acțiunii. Bineînțeles, trebuie menționate nelipsitele belele care îi așteaptă pe locuitorii din casa Glass. Ajung într-un orășel, nu atât de prietenos precum s-ar fi așteptat, iar de-acolo pericolul îi pândește la fiecare pas, fiind vânați de vampiri infestați de o boală. Cea mai mare provocare este să le câștige încrederea puţinilor localnici rămași în viaţă și să îi ajute să pună capăt terorii care a acaparat orășelul. Îmi place cum suspansul se îmbină cu umorul și creează echilibrul perfect. Cartea este scrisă într-un mod foarte amuzant, fapt ce reiese din replicile comice ale personajelor. Scenele cu Eve sunt preferatele mele, după atâta timp și încă nu am uitat scena în care și-a cumpărat o nouă mașină, mai exact un dric. 😛 Bineînțeles, totul se termină cu bine, dar se putea să aibă ei parte de o călătorie liniștită? Nah. Mi-aş fi dorit să conțină mai multe pagini cartea, mi-a plăcut nespus de mult. Trebuie să o citiți, mai ales dacă ați adorat volumele anterioare. În stânga se află coperta originală, este foarte frumoasă, îmi place mai mult decât ediția noastră.

Alte recenzii: volumul 7

PUNCTAJ: 4/5

Jurnal de lectură (83)

ALEASA – seria Cele nouă vieţi ale lui Chloe King, volumul 3
de Liz Braswell

cele-9-vieti-ale-lui-chloe-king-3_aleasaInformaţii:
Editura: LEDA
Titlu original: The Chosen
Coperta: cartonată
Nr. pagini: 288
Preţ: 39.90 lei

Comandă cartea.

Descrierea oficială:

CÂND AI ŞAISPREZECE ANI POŢI SCHIMBA LUMEA…

Într-adevăr, poţi schimba lumea, mai ales atunci când te trezeşti că îţi cresc gheare, vezi perfect pe întuneric, devii tot mai agilă şi… ai nouă vieţi!
Înţelegând tot mai bine ce i se întâmplă, Chloe King realizează că va trebui să renunţe la viaţa tihnită de până acum şi să-şi ia în serios rolul pe care i-l rezervă destinul.
Dacă la început poveştile despre rasa mitică din care face parte şi răzbunările sângeroase dintre poporul Mai şi Ordinul A Zecea Lamă nu o afectează, iată că vine clipa în care trebuie să-şi urmeze soarta.
Când îşi găseşte cel mai drag prieten zbătându-se între viaţă şi moarte pe o alee lăturalnică, Chloe îşi dă seama că perioada răzbunărilor şi a vărsării de sânge nu s-a terminat. Şi că, de fapt, nu se va termina niciodată. Între cele două tabere rivalitatea va fi veşnică. Dacă însă Chloe îşi va accepta destinul… şi va prelua controlul, lucrurile se pot schimba radical.

– Carte oferită de editura Leda.

Părerea mea:
Vine un moment în viaţa în care orice om trebuie să se maturizeze. Aşa stă treaba și prin cărți. Se presupune că după o serie de evenimente mai mult sau mai puțin plăcute, în final, personajul principal ar trebui să fie destul de matur, nu? Cel puțin în cărțile YA. Poate presupun eu prost. Nu știu ce aveam în cap, când am decis să am așteptări mari de la romanul concluziv al seriei Chloe King. Seria este foarte ok de citit pentru copiii între 12-14 ani, nivel gimnazial. Deja pentru un nivel liceal, în care se studiază despre simbolismul bacovian și altele, nici nu vă imaginați cum percep cartea aceasta. Dacă îmi amintesc eu bine, cartea începe cu găsirea trupului vătămat al lui Brian de către Chloe care îl duce la sediul Mai. Şi de-acolo mă așteptam să se declanșeze un război între Mai şi Ordinul A Zecea Lamă. Nah. Cred că pe la jumătatea cărții se află că există un trădător printre Mai, iar bineînțeles Chloe care ajunge conducătoarea și rezolvă un conflict antic între Mai și Ordin printr-un telefon obraznic care sună (în opinia mea) ceva de genul „mai nene, i-auzi. mișcă-ți fundul încoa’ și o să faci un târg cu mine, da?” Se întâlnesc și apoi citesc CEA MAI STUPIDĂ propoziție dintr-o carte (pag.278, pentru curioși). Iar finalul, destul de subit, e foarte… ăăă… stupid. Am impresia că se termină la balul lui Chloe și ne sunt prezentate cele mai ciudate combinații de cupluri! Nu știu ce i-a venit lui Liz Braswell. Păcat, primele două volume chiar au fost promițătoare și serialul era captivant. Pisici Mai, mitologie egipteană – printre toate cărțile cu vampiri, vârcolaci, fantome etc., seria avea potențial, dar cred că autoarea s-a grăbit să o finalizeze, probabil pentru că nu s-a bucurat de atenția unui public numeros cum ar fi sperat. De obicei ultimele volume dintr-o serie sunt cele mai bune, dar se pare că Liz Braswell și Suzanne Collins au reușit să mă dezamăgească – singurele de până acum. Bineînțeles, dacă ați citit primele două volume, merită să citiți și Răpirea, cel puțin pentru concluzie, aşa puerilă cum este, și pentru Kim, fata-pisică, care este pusă în prim plan în acest volum și e un personaj mult mai interesant decât Chloe. 😀

Alte recenzii: volumul 1 | volumul 2

PUNCTAJ: 2/5

Jurnal de lectură (77)

MOŞTENIREA FAMILIEI VAN ALEN – volumul 4, seria Sânge Albastru
de Melissa de la Cruz

Mostenirea-familiei-Van-Alen

Informaţii:
Editura: LEDA
Titlu original: The Van Alen Legacy
Coperta: cartonată cu supracopertă
Nr. pagini: 324
Preț: 44.90 lei
Comandă cartea.

Descrierea oficială:

Acţiunea celui de-al patrulea volum al seriei ─ considerat de cititori cel mai bun de până acum! ─ începe la un an după evenimentele din Revelaţii, încheiate cu oribilul masacru din Rio.

Multe s-au petrecut în acest an. Schuyler şi Oliver au decis să fugă din New York după ce Schuyler a fost învinuită pe nedrept de Conclav pentru moartea bunicului ei, Lawrence Van Alen; acum sunt amândoi la Paris, încercând să obţină o audienţă la conducătoarea Conclavului european, de la care speră să primească protecţie şi sprijin. Schuyler nu mai este fetiţa timidă şi nesigură din primul volum al seriei; puterile ei au crescut şi are nevoie de tot ajutorul posibil pentru a-şi urma misiunea pe care i-a încredinţat-o bunicul său. Cât despre relaţia ei cu Jack, ştie că lui îi este menit să fie alături de Mimi, iar ea deja a ales să rămână cu Oliver. Şi totuşi, oare nu cumva se repetă povestea mamei ei? Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?
Mimi s-a alăturat echipei de Venatori condusă de Kingsley Martin, cu care străbate lumea în căutarea lui Jordan, surioara răpită a lui Bliss, care poartă în ea spiritul Străjerului. Personajul lui Mimi capătă acum dimensiuni profunde şi personalitatea ei, cândva unidimensională şi antipatică, suferă schimbări, dovedind că există în ea disponibilităţi pentru pasiune, dar şi compasiune.
Bliss Llewellyn joacă şi ea un rol esenţial, căci a devenit un Sânge Argintiu şi în trupul ei sălăşluieşte un spirit malefic şi puternic. În vreme ce luptă să-şi recapete controlul asupra trupului, minţii şi viitorului ei, trebuie să găsească forţa de a se elibera de Vizitator ─ sau e sortită să fie sclava lui pentru eternitate?

Părerea mea:

Dacă ar trebui să rezum cartea într-un singur cuvânt, aş spune maturizare. De ce? Pentru că după masacrul din Rio, personajele noastre mult îndrăgite sunt mai mature decât ne-am fi așteptat noi vreodată să fie. Mimi se transformă dintr-o divă răutăcioasă într-un membru matur, vigilent și rațional al celor cu Sange Albastru ajutând într-o misiune importantă, la finalul cărții o salvează pe Schuyler și nu se împotrivește alegerii făcute de Jack. Mi-a părut foarte rău de suferința ei. Bliss trece prin cele mai groaznice momente din viaţa ei, acum că nu mai are control asupra propriului ei creier și corp. Dar determinarea ei de a-și recupera viaţa înapoi este susținută cu mult curaj. Bliss reușește să evadeze din acel vid al minţii în care o izolează Vizitatorul din mintea ei, descoperind că propriul ei destin se intersectează cu planurile celor cu Sânge Argintiu. Schuyler și Oliver sunt pe fugă de un an și sunt nevoiți să ducă un trai modest în destinații diferite pentru a nu fi găsiți de Venatori. Plănuiesc să ceară ajutorul comisiei europene al celor cu Sânge Albastru, dar soarta i-l aduc în cale pe Jack Force, care îi asigură că îi protejează, afirmație dovedită. Oliver ia o decizie înțeleaptă și matură când o lasă pe Schuyler în grija lui Jack, pentru că este conștient de capacitățile sale umane limitate și de faptul că sentimentele lui Schuyler pentru el nu vor fi niciodată la fel de intense ca cele pentru Jack. Pe parcurs, avem parte de multe secrete și trădări neașteptate din partea adulților, dar și de surprize plăcute, de mult timp așteptate. Fără doar și poate, seria Sânge Albastru este minunată, îmi place enorm de mult, o ador, dar din păcate am uitat mare parte din acțiunea petrecută în volumele anterioare și nu aş fi fost capabilă să-i scriu un rezumat reușit acestui volum. Personajele complexe, destinațiile exotice și elementele istorice, cât și mitologice, tradițiile vampirilor  îmbinate cu lumea glamorous din New York creează o lectură perfectă, pe care o recomand. Nu cred că o să vă dezamăgească. 😀

Alte recenzii: volumul 3

PUNCTAJ: 4/5