Surpriză neaşteptată

Îmi sună astăzi în jur de ora zece telefonul. Număr necunoscut. Răspund şi ghiciţi ce? Era curierul. „Aveţi un pachet de la Corint”. La cât de somnoroasă eram, am crezut că visez. Chiar nu mă aşteptam. Mă gândeam la ce-i mai rău, sincer. Credeam că mi s-a terminat sponsorizarea la începutul lunii octombrie. E evident că din luna martie până în prezent, am postat de mai puţin de douăzeci de ori pe blog. De citit, nu am mai citit de la sfârşitul vacanţei (nu că anterior aş fi citit prea mult). Ce să mai zic de concursuri? Recenzii, din când în când, dar şi acelea puţine la număr şi seci. A sosit după un timp curierul şi am primit ultimele două apariţii editoriale de la editura Leda. Nelămurirea mea e următoarea: mai am sponsorizarea sau mi-au trimis din greşeală cărţile? Chiar nu-mi dau seama. Asta nu înseamnă că nu mă bucur de cărţi. Îmi doream foarte mult Maximum Ride: Salvarea lumii şi chiar mă gândeam că acum sunt nevoită să o cumpăr, şi Sărutul din umbră arată foarte bine, de mult timp îmi doresc să citesc cartea. Aş sări chiar acum pe cărţi, mi-au stârnit o poftă de lectură, dar marţi am teză la mate şi eu habar n-am cum se calculează limitele. Iar în ultima săptămână de şcoală, în loc să încep un maraton al lecturii, trebuie să învăţ despre Titu Maiorescu şi paşoptism, pentru că am teza chiar în ziua de miercuri la română. Ce prostie.

Oare să fi fost un semn acest pachet că e cazul să îmi reiau activitatea literară? Nici nu mai ştiu ce să cred… Vom vedea, cine ştie ce se va mai întâmpla prin capul meu. 😀

7 gânduri despre „Surpriză neaşteptată

    • Mersi! 😀 Pofta de lectura nu mi-a disparut niciodata… pur si simplu am realizat ca pana acum nu am avut o alimentatie… sanatoasa, ca sa zic asa. Am trecut deja de curentul fantasy. Acum ma intereseaza in special poezia si scriitori precum Bukowski, Woolf, Hemingway, Fitzgerald etc. Din pacate timpul nu imi permite sa le citesc operele cum se cuvine. Decat superficial, mai bine deloc!

    • Aveam aceiasi intrebare acum ceva timp.Conteaza si numarul de abonati,sa postezi frecvent,sa promovezi produsele editurii. Mie mi s-a spus ca se ia mai bine in considerare daca blogul are peste un an si are si pagina de Facebook 🙂

    • Mie mi-a fost oferita sponsorizarea acum trei ani. Mai exact, m-a contactat editura si m-a intrebat daca sunt interesata sa le promovez cartile. In prezent, nu stiu cum functioneaza noul sistem de sponsorizare avand in vedere ca exista sute – poate chiar mii, cine stie – de bloguri obsedate de sponsorizari. Nici nu as mai vrea sa trec inca o data prin acel proces pentru ca pur si simplu uiti de ce ai creat blogul si uiti sa apreciezi o carte la adevarata ei valoare. Succes! 🙂

Lasă un comentariu