Jurnal de lectură (84)

SĂRUTUL MORȚII – seria Vampirii din Morganville, volumul 8
 de Rachel Caine

cop-vm8_sarutul-mortii

Informaţii:
Editura: LEDA
Titlu original: Kiss of Death
Coperta: cartonată
Nr. pagini: 384
Preţ: 44.90 lei

Comandă cartea.

Descrierea oficială:

SĂ PLECI DIN MORGANVILLE, TEXAS, N-A FOST NICIODATĂ UŞOR.

SĂ TRĂIEŞTI ÎN ALTĂ PARTE POATE FI IMPOSIBIL.

Vampirul Michael Glass tocmai primeşte apelul telefonic pe care-l aşteptase de multă vreme. Muzica lui a atras atenţia unui renumit producător muzical din Dallas, care vrea să-i înregistreze un disc demo şi să îi organizeze câteva concerte… ceea ce înseamnă că Michael va trebui să pătrundă în lumea oamenilor.
Însă nu va călători singur. Îl vor însoţi în primul rând prietenii săi umani – rebela Eve, deseori neînţeleasa Claire şi curajosul Shane.
Alături de ei va fi prezent, în calitate de escortă, vampirul Oliver, nemuritoare mână forte. Cu un astfel de grup, totul se poate transforma însă într-o excursie de coşmar.
Şi, într-adevăr, aventura care-i aşteaptă se dovedeşte mai periculoasă decât orice închipuire. Captivi în orăşelul Blacke, alături de oameni care-i urăsc şi un sălbatic grup de vampiri nomazi, dornici să-şi ofere un ospăţ scăldat în sânge, Michael şi prietenii săi riscă să nu mai ajungă în Dallas la timp… sau chiar niciodată.

Cartea mi-a fost oferită de editura Leda.

Părerea mea:
mv7_kiss_of_death_april2010Nu știu de ce, primele volume din serie nu mi s-au părut deloc captivante. Se insista prea mult pe aceeași temă în atâtea volume *mi se părea mie*. Pur și simplu nu mă conectam cu personajele, nu simțeam suspansul pe care cărțile îl ofereau. Dar începând cu volumul 7, ceva s-a schimbat. Fără să fiu conștientă, am început să îndrăgesc seria. Îmi place la nebunie. Şi trebuie să îi recunosc meritul autoarei, pentru că după 8 volume, seria nu plictisește sau dezamăgește absolut deloc. Spre exemplu, seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris care în total are 13 volume, de la volumul 3 încolo a început să mă plictisească de moarte. Volumul 4 l-am citit în şase luni. 😀 Revenind la cartea de faţă, Sărutul morții este o lectură foarte palpitantă. De la începutul romanului, cei patru prieteni dau numai de necazuri *ca de obicei*. Apreciez că fiecare are o personalitate unică, iar în fiecare volum dau dovadă de curaj și loialitate. Eve, personajul meu preferat, suferă cel mai mult dintre cei patru în acest volum, spre exemplu relația ei cu Michael amenință să se sfârșească. Claire și Shane sunt veșnicul cuplu îndrăgostit, iar Michael are numai de alegeri dificile de luat. Aş putea spune că punctul forte al volumului este latura diferită, mai blândă într-o oarecare măsură, a lui Oliver, bătrânul vampir, pe care cititorul are ocazia să o descopere pe parcursul acțiunii. Bineînțeles, trebuie menționate nelipsitele belele care îi așteaptă pe locuitorii din casa Glass. Ajung într-un orășel, nu atât de prietenos precum s-ar fi așteptat, iar de-acolo pericolul îi pândește la fiecare pas, fiind vânați de vampiri infestați de o boală. Cea mai mare provocare este să le câștige încrederea puţinilor localnici rămași în viaţă și să îi ajute să pună capăt terorii care a acaparat orășelul. Îmi place cum suspansul se îmbină cu umorul și creează echilibrul perfect. Cartea este scrisă într-un mod foarte amuzant, fapt ce reiese din replicile comice ale personajelor. Scenele cu Eve sunt preferatele mele, după atâta timp și încă nu am uitat scena în care și-a cumpărat o nouă mașină, mai exact un dric. 😛 Bineînțeles, totul se termină cu bine, dar se putea să aibă ei parte de o călătorie liniștită? Nah. Mi-aş fi dorit să conțină mai multe pagini cartea, mi-a plăcut nespus de mult. Trebuie să o citiți, mai ales dacă ați adorat volumele anterioare. În stânga se află coperta originală, este foarte frumoasă, îmi place mai mult decât ediția noastră.

Alte recenzii: volumul 7

PUNCTAJ: 4/5